Adevărul despre detoxifiere

Adevărul despre detoxifiere și de ce nu fac minuni curele cu sucuri

Detoxifierea este un trend de care multe persoane au auzit, așa că astăzi ne dorim să explicăm de ce, de fapt, organismul nu are nevoie de un detox din exterior.

Multe persoane cred că un plan de detoxifiere a organismului le ajută să își readucă sănătatea pe calea cea bună, mai ales după o perioadă de excese. Din păcate, de multe ori ne păcălim singuri, pentru că multe mituri despre detoxifiere au ajuns să fie percepute drept adevăruri. Mitul cel mai răspândit: corpul nostru are nevoie de ajutor din exterior pentru a scapă de toxinele acumulate.

Înainte de toate, trebuie să înțelegem ce sunt toxinele, mai ales că este vorba de un termen extrem de răspândit, dar rareori definit. Toxinele sunt substanțe care se găsesc în alimentele pe care la mâncăm, în mediul înconjurător, în aer și în apă, fiind de fapt substanțe care contribuie la îmbolnăvire. Așa că nu este de mirare că ideea de a primi ajutor din exterior pentru a elimina toxinele din organism a prins atât de bine la public. De fapt, adevărul este că organismul unei persoane sănătoase este capabil să facă față toxinelor și procesului de eliminare / îndepărtare a acestora pe cont propriu. 

Ce organe sunt implicate în procesul fiziologic de detoxifiere?

Rinichii, ficatul și intestinele sunt adevăratele vedete în acest proces fiziologic normal de eliminare a toxinelor, care are loc în fiecare zi. Rinichii sunt organe importante, care colectează deșeurile – acesta este un fel de a spune că rinichii funcționează pentru a îndepărta toxinele și produșii reziduali din organism sub formă de urină. Și ficatul ajută la eliminarea produșilor reziduali de care corpul nu mai are nevoie.

În ceea ce privește sistemul digestiv, intestinul subțire descompune alimentele, apoi ajută fluxul sangvin să absoarbă nutrienții care rezultă din ele. Apoi, intestinul gros procesează produșii reziduali rămași și ajută la transformarea lor în fecale. Este adevărat, totuși, că anumiți factori (cum ar fi consumul excesiv de alcool) pot afecta în cele din urmă capacitatea organismului de a îndeplini aceste funcții.

Cum are loc detoxifierea organismului?

Chiar dacă rinichii sunt într-adevăr importanți, pentru că ei acționează ca un mecanism de filtrare pentru sângele nostru și pentru a elimina produșii reziduali de care nu mai avem nevoie și excesul de apă din corp, ficatul este cel care are o sarcină incredibil de importantă când este vorba despre detoxifiere.

Pe lângă faptul că filtrează sângele pentru a evacua toxinele, ficatul nostru folosește un proces în două etape pentru a descompune substanțele chimice și toxinele. În primă fază, toxinele sunt neutralizate și descompuse în fragmente din ce în ce mai mici, apoi, în a două fază, ele sunt legate de alte molecule, creându-se o nouă moleculă care nu este toxică și care poate fi excretată în bilă (fiere), urină sau fecale.

Dar pentru ca această detoxifiere pe care o îndeplinește ficatul să funcționeze în mod corespunzător, corpul nostru trebuie să aibă nutrienții necesari. Dacă nu primește nutrienții corespunzători, procesele din cele două etape nu vor funcționa așa cum trebuie, ceea ce poate permite ca substanțele toxice să se acumuleze în corp.

La ce se referă o „cură detox”?

O cură de detoxifiere se referă, în general, la o metodă pe termen scurt de a ține cont de niște reguli (consumarea unor sucuri, de exemplu), care se axează pe îndepărtarea toxinelor din corp într-un interval scurt de timp. De exemplu, curele cu sucuri sunt bazate pe lichide, care combină mai multe tipuri de băuturi (suc de lămâie, sirop de arțar, piper cayenne și apă etc.) pe care persoana trebuie să le consume pe o perioadă de 10 zile, timp în care nu va mânca alimente solide.

Alte cure de detox permit ingerarea anumitor grupe de alimente, pe când altele așa-zise cure de detoxifiere se bazează pe o combinație de plante medicinale, ceaiuri și suplimente „minune” care vin cu promisiunea de a elimina toxinele din corp.

Te-ai întrebat vreodată de ce nu funcționează curele de detox cu sucuri? Deși sună incredibil tot ceea ce promit aceste cure (că te ajută să slăbești într-o săptămână, că îți vor da mai multă energie, că îți vor îmbunătăți puterea de concentrare etc.), nu există dovezi științifice substanțiale care să susțină aceste afirmații.

De fapt, specialiștii spun că nu este nevoie de aceste așa-zise cure de detox. Atât timp cât ești o persoană sănătoasă, ficatul și rinichii sunt organe eficiente în eliminarea toxinelor, pe cont propriu, fără vreo intervenție din exterior.

În plus, deoarece într-o astfel de cură de detox nu faci decât să bei litri de lichide și sucuri, fără să mănânci ceva consistent, îți va fi tot timpul foame. Corpul tău are nevoie de alimente pentru a supraviețui, iar atunci când nu mănânci suficient, te vei simți slăbit, amețit, vei avea stări de greață ori te vei simți dezorientat.

Mai mult, dacă urmezi o dietă restrictivă precum curele bazate doar pe apă și sucuri, pot să apară carențe de vitamine și minerale. În cazul diabeticilor, curele de detox sunt deosebit de periculoase, deoarece pot cauza hipoglicemie.

Alternativa sănătoasă la curele de detox

În loc să adopți o cură strictă de detox doar cu sucuri (pe o săptămână sau 10 zile), e mai sănătos să adopți o alimentație cât mai curată în fiecare zi, adică să mănânci alimente integrale, nerafinate și cât mai puțin procesate: legume proaspete sau gătite la abur ori la cuptor, fructe crude, cereale integrale, proteine slabe (carne de pui și pește) și grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline.

Dacă ai fost diagnosticat cu diabet, hipercolesterolemie ori dislipidemie și/sau hipertensiune arterială, medicul tău probabil că ți-a sugerat deja pe ce tipuri de alimente trebuie să se bazeze regimul tău alimentar.

Foarte important, nu îți baza dieta de slăbire pe o cură detox! Multe produse care promit detoxifierea ficatului sunt comercializate și ca produse pentru slăbit. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice clinice care să susțină eficacitatea lor. Trebuie reținut că ficatul reprezintă sistemul principal de filtrare al corpului nostru, convertind toxinele în produși reziduali, curățând sângele și metabolizând nutrienții și medicamentele.

Dacă ții o cură cu sucuri timp de mai multe zile, este posibil să slăbești, după care vei pune la loc acele kilograme imediat ce reîncepi să mănânci normal, ba e posibil chiar să te îngrași și mai mult.

 

Cel mai mai eficient mod prin care poți susține procesele fiziologice naturale de detoxifiere este să adopți un stil de viață cât mai echilibrat: să consumi alimente bogate în nutrienți, să incluzi în dietă grăsimi de bună calitate și surse bune de fibre, precum și alimente probiotice (varză murată, iaurt, chefir), să nu fumezi, să nu bei alcool în exces și să faci mișcare.

 

Lasă un răspuns

Adaugă in coş