What’s the Link between Lupus and Arthritis?

De ce sa bei un smoothie verde pe zi

Simți nevoia unui meniu mai ușor, pentru a facilita procesul fiziologic natural de detoxifiere sau pentru a slăbi două-trei kilograme care au apărut în plus pe cântar? Poți încerca să înlocuiești o masă principală cu un smoothie verde.

Ce conține smoothie-ul verde

Tot timpul anului, însă mai ales după perioade de mici excese culinare, ar trebui să respectăm o regulă simplă: nicio masă fără frunze verzi. Fie că vorbim despre mărar, pătrunjel sau spanac, rucola ori valeriană, frunzele verzi sunt bogate în clorofilă. Molecula de clorofilă este foarte asemănătoare cu molecula sângelui uman și este imediat asimilată de organism, ceea ce înseamnă că aceste frunze verzi sunt extrem de benefice pentru sănătatea noastră.

Ce beneficii are clorofila pentru sănătate

Bogată în vitaminele A, C și E, clorofila are acțiune antiinflamatoare și antioxidantă. Ajută la eliminarea metalelor grele, întărește imunitatea și favorizează asimilarea vitaminelor și mineralelor în corp.
De asemenea, s-a sugerat că clorofila poate îmbunătăți capacitatea ficatului de a elimina toxinele din organism, deși până acum descoperirile s-au limitat la studiile pe animale.

Efectele clorofilei de combatere a cancerului au fost într-adevăr studiate doar la animale sau pe eprubete. Un studiu publicat în Food Chemistry and Toxicology a raportat că păstrăvul curcubeu crescut în rezervoare cu clorofilă lichidă a avut o incidență mai mică a cancerului de ficat. Încă nu s-a stabilit dacă același lucru s-ar întâmpla dacă s-ar utiliza clorofilă și la oameni. Există unele studii care au arătat că clorofila, atunci când este aplicată local (pe piele), poate ajuta la vindecarea rănilor.

Un studiu din 2018, publicat în Journal of Clinical Aesthetics and Dermatology a concluzionat că clorofila topică este de folos persoanelor cu acnee . În ciuda constatărilor pozitive, rezultatele au fost limitate de dimensiunea mică a studiului (24 de participanți) și de lipsa unui grup de control (un grup de participanți cărora să li administreze un placebo).

Un studiu din 2016 publicat în Clinical Cosmetics and Investigational Dermatology a dedus că clorofila topică are proprietăți anti-îmbătrânire care pot reduce semnele de îmbătrânire cauzate de expunerea la soare. Cu toate acestea, aceste constatări au fost limitate și de dimensiunea mică a studiului (patru femei) și de lipsa unui grup de control. Clorofila poate avea și alte beneficii pentru piele, deși sunt necesare mai multe cercetări.

Cum prepari un smoothie verde

Și ca să fie și mai ușor să crești aportul de clorofilă, împărtășesc cu tine câteva rețete sănătoase de smoothie-uri verzi delicioase, dar și ușor de făcut.

Smoothie de pătrunjel

Ingrediente:
1 legătură pătrunjel
1 portocală
1 banană
1 kiwi
2 frunze de mentă (opțional)
200 ml apă

Mod de preparare:
Pune toate ingredientele în blender și apoi consumă smoothie-ul imediat ce l-ai preparat.

Smoothie verde cu spanac

Ingrediente:
1 mână spanac sau baby spanac
1 banană
30 g ananas
30 g fructe de pădure congelate
300 ml apă sau lapte vegetal
1 linguriță cardamon pudra (opțional)

Mod de preparare:
Se adaugă toate ingredientele în blender și se procesează 2 minute până la omogenizare. Se consumă imediat.

Smoothie cu matcha și varza Kale

Ingrediente:
1 mână de varză Kale
1 lingură de pudră de matcha
1 banană
300 ml de apă

Mod de preparare:

Pune ingredientele în blender, transformă-le în smoothie, apoi savurează băutura imediat după ce ai preparat-o, astfel încât calitățile nutriționale să nu fie afectate.

Beneficiile consumului de smoothie:

  • menține senzația de sațietate pentru câteva ore;
  • reglează tranzitul intestinal;
  • oferă organismului nutrienții de care are nevoie;
  • stimulează eliminarea kilogramelor în plus.

De ce să bei un smoothie verde cât mai des
 
Societatea Americană de Cancer recomandă consumul a minimum 5 porții de legume și fructe pe zi, în vederea prevenirii unor afecțiuni precum cancerul. Însă dieta modernă include rareori o cantitate foarte mare de legume și fructe. De aceea, smoothie-urile pot fi folosite cu succes pentru suplimentarea aportului.

Smoothie-urile potolesc foamea, însă totodată asigură organismului vitaminele și mineralele de care are nevoie. Întrucât un smoothie conține toate componentele unei plante, unei legume sau ale unui fruct, acesta este mult mai sănătos decât un suc care e preparat numai din pulpa fructului.

Încearcă să nu pui niciodată o cantitate mare de fructe în smoothie-ul preparat, astfel încât să nu crești aportul caloric al acestuia. Fructele sunt extrem de sănătoase, însă consumate în cantități mari pot favoriza acumularea de kilograme nedorite.

Încearcă să consumi smoothie-uri pentru o săptămână, în loc să iei micul dejun, și vei vedea că vor face minuni pentru silueta, ten și starea ta de spirit.

Bineînțeles, pe lângă consumul de smoothie-uri, pentru a completa efectele detoxifiante pentru ficat și rinichi, este important să ții cont și de alte reguli esențiale:

  • Hidratează-te consumând minimum 8 pahare de apă pe zi;
  • Adoptă o dietă săracă în grăsimi nesănătoase, zaharuri și alimente procesate;
  • Mănâncă puțin și des, evită mesele copioase și bogate în calorii;
  • Practică sport în mod regulat, ideal ar fi în fiecare zi, însă e important să îți faci timp cel puțin de 4 ori pe săptămână;
  • Gătește mai mult și evită să mănânci în oraș, întrucât preparatele consumate pot conține cantități mari de zahăr și sare, care îți sabotează dieta.
  • Alege alimente cu efecte benefice pentru ficat și rinichi și care mențin sănătatea acestor organe

Ce mai poți adăuga în smoothie

 

Dacă în această perioadă îți propui să ai mai multă grijă de rinichii și de ficatul tău, este bine să ai în vedere că există anumite fructe și legume ce susțin buna funcționare a acestor organe importante. Unele studii chiar confirmă că, prin consumarea anumitor băuturi, se poate proteja ficatul. Așa că data viitoare când îți prepari un smoothie verde, poți include în rețetă și unul (sau mai multe) dintre aceste ingrediente:

Strugurii

Experții spun că strugurii, arahidele și unele fructe de pădure conțin un compus chimic benefic, numit resveratrol. În cadrul unui studiu mai vechi, realizat pe animale, cercetătorii au descoperit că tratamentul cu resveratrol a putut să reducă inflamația din rinichi în cazul șoarecilor diagnosticați cu boala polichistică renală.

Boala polichistică renală autozomal dominantă (ADPKD) este o cauză genetică moștenită comună a bolii renale cronice, care afectează 1 din 500 de persoane din Statele Unite ale Americii (SUA). În plus, boala polichistică renală autozomal dominantă este cea mai frecventă cauză genetică a bolii renale în stadiu terminal, reprezentând aproximativ 7-10% dintre pacienții sub terapie de substituție renală. Se caracterizează prin dezvoltarea chisturilor pline de lichid în tubii renali și extinderea lor progresivă în timp, ducând la distorsiunea țesutului renal și leziuni renale în curs.

Unele fructe citrice  

Potrivit unui studiu recent, consumul de  sucuri de lămâie și de portocale ar putea influența evoluția pietrelor la rinichi în mai multe aspecte . Pe de o parte, efectele protectoare includ aportul de lichid propriu-zis asociat cu consumul de suc, conținutul ridicat de citrat și efectul de alcalinizare asupra pH-ului urinar. Pe de altă parte, conținutul ridicat de carbohidrați sau zahăr din aceste sucuri ar putea crește riscul de calculi renali.

Sucul de portocale pare să joace un rol protector împotriva formării de pietre, dar conținutul ridicat de zahăr trebuie luat în considerare. Sucul de lămâie a avut un efect protector prin creșterea nivelului de citrat urinar, dar nu a avut un efect alcalinizant semnificativ asupra pH-ului urinei. În timp ce sucurile de citrice s-au dovedit în general a fi protectoare, sunt necesare studii mai ample, cu mai multe date clinice, pentru o mai bună înțelegere a efectelor pe care sucurile de citrice le au asupra factorilor de risc pentru pietrele de rinichi.

 

Grepfrutul 

Acesta conține antioxidanți care protejează în mod natural ficatul. Doi astfel de antioxidanți care se găsesc în grepfrut sunt naringenina și naringina. Mai multe studii efectuate pe animale au arătat că ambele substanțe ajută la protejarea ficatului împotriva problemelor de sănătate. Studiile au mai arătat și că acești antioxidanți pot reduce dezvoltarea fibrozei hepatice, o afecțiune în care se acumulează în ficat un țesut conjunctiv în exces.

Afine și merișoare 

Ambele conțin antocianine, acei antioxidanți care le dau fructelor de pădure acele culori caracteristice. Antocianinele au fost, însă, și asociate cu multe beneficii pentru sănătate. Mai multe studii au demonstrat că merișoarele întregi și afinele întregi, cât și extractele din aceste fructe ori sucurile obținute din ele pot să ajute la menținerea unui ficat sănătos.Prin consumul acestor fructe, pe o perioadă de 3-4 săptămâni, ficatul a fost protejat împotriva daunelor. În plus, afinele au ajutat la creșterea răspunsului imun din partea celulelor și a enzimelor antioxidante.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate.

Ardeiul gras! Tu stii ce beneficii are?

Ardeiul gras, cea mai mare concentratie de vitamina C: Tu stii ce beneficii are?

Extrem de bogat în vitamina C, ardeiul gras este o sursă de sănătate pe care o avem mereu la îndemână. În plus, este și extrem de gustos, aromat și ușor de consumat în orice formă, în salate, în mâncăruri și tocănițe sau umplut cu carne sau cu o delicioasă brânză cremoasă, combinată cu mărar tocat.

Pe cât de puține calorii are, pe atât este de bogat în antioxidanți, vitamine și minerale. Așa că astăzi vorbim despre ardeiul gras, o vedetă a salatelor și mâncărurilor noastre. Să recunoaștem, însă, că îl preferăm în special datorită aromei lui, fiindcă, din păcate, beneficiile pentru sănătatea noastră nu sunt suficient de mult promovate.

Ardeii grași pot fi de diferite culori (roșu, verde, portocaliu și galben) în funcție de stadiile de maturare și capacitatea de a sintetiza clorofilele sau carotenoidele. Pe lângă faptul că are o aromă exotică, ardeiul gras este o sursă importantă de vitamine (provitamina A, E și C) și diferiți compuși bioactivi (compuși fenolici și carotenoizi) care sunt benefici pentru sănătate. În plus, dovezile științifice arată că compușii bioactivi extrași din ardei gras au efecte antiinflamatorii, antidiabetice, antimicrobiene și imunomodulatoare, printre altele. 

Prin urmare, putem spune că ardeiul gras este o comoară în frigiderul nostru. Poate fi consumat crud, în sucuri sau supe, dar și gătit în nenumărate moduri și combinații. Și vă mai vindem un pont: când urmați o dietă, puteți înlocui pâinea cu o feliuță de ardei roșu. Desi aromat, are un gust suficient de neutru, încât să meargă cu aproape orice.

Informații nutriționale pentru ardeiul gras dulce, roșu, crud

100 de grame de ardei gras roșu conțin:

•    31 calorii
•    92% apă
•    1 g proteine
•    6 g carbohidrați
•    4,2 g zahăr
•    2,1 g fibre
•    0,3 g grăsimi
•    0,03 g grăsimi saturate
•    0 g grăsimi mononesaturate
•    0,07 g grăsimi polinesaturate
•    0,03 g Omega-3
•    0,05 g Omega-6

Vitamine și minerale de preț

Ardeii grași sunt bogați în conținutul de vitamine și minerale și sunt excepționali de bogați în ceea ce privește vitamina C.
•    Vitamina C: un ardei gras roșu de mărime potrivită conține 169% din doza zilnică recomandată de vitamina C, iar asta îl face una dintre cele mai bogate surse alimentare ale acestui nutrient.
•    Vitamina B6: piridoxina este cel mai întâlnit tip de vitamina B6, care este o familie de nutrienți care sunt importanți pentru formarea globulelor roșii din sânge.
•    Vitamina K1: o formă a vitaminei K, ce este cunoscută și sub numele de filochinona. Ea este importantă pentru coagularea sângelui și pentru sănătatea oaselor noastre.
•    Potasiul: un mineral esențial care poate îmbunătăți sănătatea inimii noastre, dacă este consumat în cantități adecvate.
•    Acidul folic: cunoscut și sub numele de vitamina B9, acidul folic are o varietate de funcții în organismul uman. Aportul adecvat de acid folic e important în sarcină.
•    Vitamina E: un antioxidant puternic, esențial pentru mușchi și nervi sănătoși. Cele mai bune surse alimentare ale acestei vitamine solubile în grăsimi sunt uleiurile, nucile, semințele și legumele.
•    Vitamina A: ardeii grași roșii sunt bogați în provitamina A (betacaroten), care este transformată în vitamina A, în corpul nostru.

Care sunt beneficiile ardeiului gras?

Ardeiul gras are efecte antiinflamatoare, antiseptice, antitumorale, antifungice, antioxidante și tonice. Europenii îl folosesc în bucătărie din anii 1400 și, nu de puține ori, a fost inclus în rețetele diferitelor remedii naturale folosite de medici.

Susține sistemul imunitar

Antioxidanții, betacarotenul, vitamina C și vitamina A, toate prezente din belșug în ardeii grași, ne susțin sistemul imunitar și ne ajută în lupta cu radicalii liberi. Specialiștii spun că activitatea antioxidantă a extractului etanolic din ardei gras depinde de soi, culoare, concentrație și tipul de compus bioactiv. Aceștia spun că ardeiul gras roșu are o capacitate antioxidantă mai mare (79,65%), urmat de ardeiul gras verde (78%), portocaliu (70%) și galben (64,90%).

Ar putea proteja împotriva cancerului

O substanță de preț din ardeiul gras este și licopenul, care ne protejează împotriva tumorilor și cancerului, potrivit unui studiu mai vechi. În cadrul acestei cercetări, specialiștii au investigat proprietățile antimutagene ale larvei de ardei gras Drosophila melanogaster (în vârstă de 2 zile). Ei au raportat că extractul apos de ardei gras (10 v/w) a redus semnificativ mutația indusă de un agent promutagen (carbamat de etil).

În cadrul unui studiu mai recent, cercetătorii au investigat activitatea antineoplazică a polizaharidelor pectice de ardei gras verde (GBPPP) împotriva celulelor tumorale mamare (in vivo și in vitro). Ei au descoperit că polizaharidele pectice de ardei gras verde reduc dezvoltarea tumorii Ehrlich (de la 28 la 54%) într-o manieră dependentă de doză (50 până la 150 mg/kg) 1.

Cercetările nu s-au oprit aici, căci specialiștii au investigat și efectul extractelor de ardei gras galben și roșu împotriva celulelor canceroase 2. Potrivit unui studiu publicat în 2021, oamenii de știință au descoperit că extractele au prezentat efecte citotoxice selective împotriva liniei de celule canceroase A549 la 125 µg/mL, în timp ce extractele nu au arătat niciun efect citotoxic împotriva celulelor NIH3T3. 

Ar putea inhiba anumite bacterii patogene

Specialiștii au investigat proprietățile antimicrobiene ale extractelor de ardei gras împotriva unor bacterii patogene transmise prin alimente și au arătat că extractele au prezentat eficiență în ceea ce privește inhibarea Listeria monocytogenes (zona de inhibare de 12 mm), Bacillus cereus (zona de inhibare de 11 mm), Staphylococcus aureus (zona de inhibare de 7 mm) și Salmonella typhimurium (zona de inhibare de 5 mm). În mod similar, s-a raportat că extractele metanolice din ardeiul gras roșu și galben au prezentat activitate antimicrobiană împotriva unor bacterii patogene. 

Previne apariția bolilor cardiovasculare

Ardeiul gras este sănătos indiferent de vârstă, gen sau stil de viață și ne ajută să prevenim anumite afecțiuni ale sistemului digestiv, dar și cardiovascular. De altfel, împiedică îngroșarea și deteriorarea vaselor de sânge și apariția cheagurilor de sânge. Este recomandat și celor cu boli hepatice, cu dureri articulare sau artrită.

Recomandat celor cu diabet

Și proprietățile antidiabetice ale extractului de ardei gras au fost investigate de cercetători. Mai exact, specialiștii au analizat efectele inhibitoare ale extractului etanolic din ardei gras verde împotriva α-glucozidazei și acțiunea sa asemănătoare insulinei, ca alternativă la diabetul zaharat. Ei au descoperit că extractele de ardei gras au avut efecte antidiabetice datorită capacității lor de a scădea absorbția intestinală de glucoză. Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mecanismul de acțiune al fiecărui constituent din extract care susține proprietățile antidiabetice.

Stimulează sistemul nervos central

Complexul de vitamine B stimulează sistemul nervos central, îmbunătățește circulația cerebrală, elimină stresul și oboseala cronică și previne bolile neurologice degenerative. De exemplu, specialiștii au ajuns la concluzia, potrivit unui studiu mai vechi, că extractele de ardei gras au prezentat efecte benefice în boala Alzheimer. Specialiștii au arătat că extractele apoase din ardeiul gras pot inhiba β-secretaza într-o manieră dependentă de doză, asociată cu compușii polifenoli, iar proprietățile lor antioxidante pot traversa bariera hematoencefalică. 

Mai mult, datorită extractelor apoase din ardeiul gras are loc o scădere a agregării peptidelor datorită capacității sale de a dezagrega fibrile, care ar putea fi o strategie viabilă în prevenirea și gestionarea bolii Alzheimer. Conform literaturii de specialitate, suplimentarea alimentară cu fitochimice exercită efecte benefice asupra sistemului nervos central datorită proprietăților sale anti-agregative și neuroprotectoare.

Susține sănătatea ochilor

Studiile recente au demonstrat rolul substanțelor din ardeiul roșu și pentru sănătatea ochilor. Consumul de ardei gras îmbunătățește vederea și poate reduce riscul de cataractă. Ardeiul roșu conține de trei ori mai mult betacaroten decât morcovul, și doar 50 de grame de ardei roșu îți asigură necesarul zilnic de vitamina C.

Contraindicații ardei gras

Pentru majoritatea persoanelor, ardeiul gras este sănătos și nu produce efecte adverse. Cu toate acestea, femeile însărcinate nu trebuie să consume cantități foarte mari de ardei gras, fiindcă substanțele active pot cauza contracții uterine. Atenție trebuie să aibă și cei care suferă de anumite alergii și să discute cu medicul lor dacă ardeiul intră pe lista acestora.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. 

Adaugă in coş